Cauzele acneei la adulți

Da, și adulții luptă cu acneea, unii până la 30, 40, chiar și 50 de ani. Unele persoane au de-a face cu acneea pentru prima dată abia după vârsta de 20 de ani. Acneea cu debut la maturitate este întâlnită în special la femei, majoritatea având vârsta între 25 și 40 de ani.

Cea mai răspândită formă de acnee la femeia adultă este acneea vulgară – o afecțiune comună și cronică a aparatului pilosebaceu. Catalogată greșit drept o afecțiune prezentă doar la adolescenți, acneea vulgară s-a dovedit a fi mai degrabă prezentă după vârsta de 24 de ani, 10% dintre pacienții care s-au prezentat la medic cu această afecțiune având chiar vârste între 35 și 44 de ani.

Acneea la femeia adultă are alte cauze, manifestări și efecte față de cea la tineri. În perioada adolescenței, acneea este mixtă, manifestându-se intens prin comedoane, iar cauza principală o constituie hiperproducția de sebum. La femeia adultă, comedoanele apar în număr mai mic, iar motivul principal este reprezentat de fluctuațiile hormonale în majoritatea cazurilor, dar și de stres sau ca răspuns la unele medicamente. Însă spre deosebire de tenul tânăr al adolescenților, trebuie să știi că pielea femeilor este foarte ușor iritabilă și există un risc mult mai ridicat de cicatrizare, astfel că este mai probabil să rămână urme inestetice ale imperfecțiunilor.

Adulții cu acnee se încadrează în două grupuri.

  1. Primul grup este caracterizat prin prezența glandelor sebacee în exces care produc sebum, de obicei ca răspuns la situații stresante. Pentru cei care fac parte din acest grup, coșurile se formează la suprafața pielii din cauza bacteriei Propionibacterium acne în exces. Ca și în adolescență, acest tip de acnee apare pe frunte, obraji și bărbie.
  2. În al doilea grup sunt incluse femeile cu glande sebacee hipersensibile la hormonii responsabili de menstruație. Glandele sebacee încep să producă prea mult sebum, producând acest tip de acnee la adulți. Pentru femeile din acest grup, acest tip de acnee ciclică are caracteristici diferite față de acneea adolescentină:
    • Provoacă leziuni mai mari pentru că blochează porii în adâncime
    • Apare în zonele periferice ale feței, pe maxilar și gât
    • E cauzată de hipersensibilitatea glandelor sebacee
    • Coincide cu perioada menstruală

La femeia adultă, această afecțiune poate avea una dintre următoarele cauze:

  1. Nivel hormonal fluctuant – în perioada menstruală, în timpul sarcinii, la menopauză sau la întreruperea tratamentului cu anticoncepționale.
  2. Stres – corpul uman produce mai mulți hormoni androgeni. Aceștia stimulează glandele sebacee și apariția firelor de păr sub piele, putând duce la apariția acneei.
  3. Factorul ereditar – studiile sugerează faptul că unele persoane pot avea o predispoziție genetică pentru acnee.
  4. Îngrijirea părului și a pielii – citiți etichetele produselor cosmetice și pentru păr pe care le folosiți și asigurați-vă că găsiți unul din următorii termeni: non-comedogenic, non-acnegenic, fără ulei, nu blochează porii.
  5. Efecte negative ale unor medicamente – dacă suspectezi că tratamentul pe care îl urmezi a declanșat acneea, consultă medicul pentru o confirmare. Deseori, contraceptivele orale sau dispozitivele intrauterine pot fi cauza acneei, dar și anticonvulsivantele, imunosupresoarele sau anumite vitamine.
  6. Dieta – mâncarea grasă nu îți îngrașă tenul, dar există alimente care pot agrava acneea: zahărul, carbohidrații simpli, lactatele.
  7. Boala nediagnosticată – Uneori, acneea poate fi semnul unei boli nedetectate. Una dintre bolile manifestate prin apariția acneei este sindromul ovarelor polichistice. Alte caracteristici ale acestui sindrom sunt ciclul menstrual neregulat, problemele cu greutatea, schimbările metabolice. Conform unui studiu din 2010 realizat în România, sindromul ovarelor polichistice are o incidență ridicată la femeile între 21 și 30 de ani (40,4%).

Efectul hormonilor asupra acneei

Cauzele principale ale acneei

  1. Excesul de sebum este influențat de hormoni
  2. Celule moarte ale pielii devin exagerat de lipicioase și se acumulează în foliculii firului de păr, reacție influențată de hormoni
  3. Creşterea numărului bacteriilor de tip Propionibacterium acnes ce produc acid propionic în exces, factor ce stă la baza apariţiei acneei
  4. Inflamarea tenului

Rolul androgenilor

  1. Androgenii, hormonii masculini din organism, prezenți atât la bărbați, cât și la femei, contribuie la erupțiile acneice, stimulând în exces glandele sebacee și alterând dezvoltarea celulelor pielii care aliniază foliculii firelor de păr
  2. Majoritatea femeilor cu acnee au un nivel normal de androgeni, dar testele hormonale sunt recomandate la femeile care au acnee însoțită de apariția excesvă a părului pe față și pe corp, îngroșarea vocii sau ciclu menstrual neregulat[7]